Externalizarea proceselor si standardele pentru sisteme de management, o scurta prezentare a conceptului in vederea clarificarii acestei abordari. Autor: Dr ing. Cristian Roncea

Din punct de vedere istoric, externalizarea este unul dintre conceptele cele mai greșit înțelese în implementarea și operarea sistemelor de management.
Înainte de apariția standardelor aliniate la Anexa SL, cerința pentru procesele externalizate era limitată la câteva propoziții în capitolul 4.1 din ISO 9001.
În ISO 9001:2000 și apoi in ISO 9001:2008 clauza 4.1 a fost atât de vagă încât a fost nevoie de un document de orientare emis de ISO. Externalizarea proceselor a făcut obiectul unor atât de multe interpretări încât Comitetul Tehnic 176 al ISO a publicat documentul de ghidare ISO TC/176 SC 2/N 630R1 în 2003, revizuit apoi la sfârșitul anului 2003 și în 2008 ISO/TC176/SC2/N630R3, Ghid privind „Procesele externalizate”.

Îndrumările cu cel mai mare impact din publicația respectivă au fost sublinierea faptului că un proces externalizat este unul pe care organizația nu îl poate exclude și pe care trebuie să îl desfășoare, dar alege să îl subcontracteze în exteriorul sistemului de management, cât și faptul că organizația trebuie să aplice același nivel de control asupra proceselor externalizate ca și celorlalte procese din propriul sistem de management.
Din fericire, ISO 9001:2015 a mutat această cerință la clauza 8.4 (Controlul proceselor, produselor și serviciilor furnizate din exterior), încercând să lămurească unele aspecte.

Din păcate, atât anexa SL cât și standardele aliniate la ea s-au oprit din nou înainte de a clarifica un element cheie conform căruia un proces externalizat trebuie controlat în aceeași măsură în care un proces este controlat în cadrul organizației care a ales să-l externalizeze.

În ultimul timp am constatat că în ciuda celor de mai sus, exista încă foarte mulți dintre actorii implicați în dezvoltarea, implementarea, îmbunătățirea, evaluarea și certificarea sistemelor de management care au interpretări personale, sau chiar demonstrează o neînțelegere a conceptelor mai sus amintite.

De aceea am considerat oportun să fac o scurtă prezentare (pe care o găsiți AICI) a conceptului de externalizare a proceselor în cadrul sistemelor de management, prezentare care sper să realizeze o clarificare a abordării.